București,

Nr. 98 din 10.09.2024

APROB

Președinte ANERSFR

Aurel Catrinoiu

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE PRIVIND ACORDAREA TITLULUI DE EXPERT ANERSFR ÎN EVALUARE DE RISCURI

  1. Dispoziții generale:

Art.1 Prezentul regulament stabilește regulile și condițiile privind înscrierea, organizarea și examinarea evaluatorilor de risc pentru obținerea titlului de: EXPERT ANERSFR, fiind obligatoriu pentru membrii comisiei și candidați.

Art.2 Experții ANERSFR sunt specialiști cu competențe extinse și experiență bogată în domeniul managementului riscurilor de securitate și care sunt relevante pentru  obiectivele ANERSFR stabilite prin statut. 

Art. 3 Titlul de Expert ANERSFR se obține pe baza criteriilor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Director și decizia președintelui asociației, în urma absolvirii examenului organizat potrivit procedurii din regulament și se recertifică la o perioadă de 3 ani.

Art.4 Menținerea titlului de Expert ANERSFR se validează anual în urma evaluării unui dosar cu dovezile activității și conduitei pe baza criteriilor aprobate de Consiliul Director și respectării Codului etic al asociației, publicat pe portalul www.anersfr.ro.

  1. Componența comisiei și principiile de lucru:

Art.5 (1) Comisia  are în componență 5 membri, fiind formată din președinte, secretar și 3 membrii ai comisiei, din care unul sau doi cooptați ca specialiști din  afara organizației, comisia fiind coordonată de președintele asociației.

(2) Numirea membrilor comisiei se face de Consiliul Director prin decizie a președintelui.

Art.6 Președintele are următoarele atribuții:

  1. Verifică îndeplinirea condițiile de înscriere la examen a candidaților;
  2. Semnează cu candidatul contractul de certificare;
  3. Alege varianta de subiecte ce urmează a fi acordată candidatului;
  4. Asistă la interviurile candidaților fără a acorda nota pentru răspunsurile candidaților și intervine când sunt diferențe de 2 puncte între membrii comisiei;
  5. Anunță decizia finală a comisiei.

.Art.7 Membrii comisiei sunt specialiști recunoscuți cu experiență vasta, competente in domeniul managementului riscurilor, activitate bogata in domeniu (articole publicate si prezentări in conferințe, activitate in standardizare, apartenenta la asociații profesionale de specialitate etc.) ori activitate în formare profesională.

Art.8 Cu ocazia examinării, membrii comisiei sunt obligați să respecte următoarele principii de lucru:

  1. Obiectivitatea;
  2. Integritatea;
  3. Imparțialitatea;
  4. Confidențialitatea;
  1. Organizarea și susținerea examenelor pentru certificarea evaluatorilor de risc la securitatea fizică și obținerea titlului de EXPERT ANERSFR.

Art.9 Comisia de examinare  se întrunește cel puțin de două ori pe an sau ori de câte ori se impune pentru  organizarea examinării persoanelor înscrise ale evaluatorilor, în funcție de solicitări.

Art.10 Pentru înscriere se va depune dosarul de admitere, va semna contractul de certificare pe modelul din Anexa 1 și se achită taxa de examinare, echivalentul a 600 euro pentru membri și 800 euro pentru evaluatori nemembri. 

(2) Opțional, candidatul poate solicita o sesiune de pregătire prealabilă, care va fi contra cost, funcție de durata acesteia.

Art.11  În cazul declarării ca respins, candidatul se poate înscrie pentru reexaminare după 6 luni de la susținerea primei examinări, fără a fi necesară plata unei noi taxe de examinare. Pentru următoarele reexaminări se achită o nouă taxă.

  1. Condiții de eligibilitate ale candidaților:

Art. 12 Pentru a putea participa la examinare, candidatul trebuie să facă dovada următoarelor cerințe:

  1. să nu fie înscris în cazierul judiciar ori fiscal;
  2. să aibă minim 4 ani experiență ca evaluator de risc înscris în RNERSF;
  3. să aibă realizate personal peste 30 rapoarte în ultimul an și peste 100 în total;
  4. să fi realizat personal evaluări pentru minim 5 domenii de activitate din care unul pentru obiective fără cerințe minimale;
  5. sa aibă activitate de profil in asociații profesionale, centre de formare profesionala, reviste, conferințe, standardizare etc.;  
  6. să aibă competențe de: tehnician/inginer/proiectant și de manager de securitate/consultant de securitate.
  7. să semneze contractul de certificare și să achite taxa de examinare.
  8. să participe la sesiunea de clarificări .

(2) Candidatul poate beneficia de o singura derogare pentru conditiile de la subpct. iv sau v.

Art. 13 Pentru înscriere la examinare, candidatul va depune în format electronic, următoarele documente:

Nota: rapoartele vor evidenția riscurile identificate, analizate si tratate, modul de evaluare a amenințărilor, impactului si plauzibilității, controalele existente si recomandate. Cel puțin 2 dintre rapoartele depuse vor aborda obiective complexe la care au fost identificate minim 15 riscuri;

Art. 14 (1) In urma evaluării documentelor depuse se semnează contractul și se comunica candidatului acceptat, data de susținere a examenului.

(2) Examinarea scrisă  și proba de interviu se susțin în format fizic la sediul comisiei comunicat candidatului. 

Art. 15 (1) Examinarea constă în susținerea unui test grilă, format din 100 de întrebări, cu răspunsuri multiple și susținerea unui interviu axat pe lucrările realizate, ce va fi înregistrat pentru eventuale contestații.

(2) La proba de interviu, fiecare membru dintre membrii, inclusiv președintele are dreptul să adreseze câte o întrebare, iar răspunsurile candidatului trebuie să fie cotate cu un procentaj de minim 40 puncte total la cele cinci întrebări.

Art. 16 (1)Grila va cuprinde 20 de întrebări din legislația incidentă domeniului, 20 de întrebări din teoria riscului, 20 întrebări din standardul SR EN 31000/2018 și 31010/2020 și 10 din securitate mecanică, 20 din securitate electronică și 10 din pază fizică.

(2) Fiecare întrebare se va aprecia cu un punct, dacă varianta de răspuns este  corectă, un răspuns cu o variantă nebifată ori cu o variantă greșită atrage notarea întrebării cu 0 puncte.

(3) Întrebările vor fi organizate pe cel puțin 5 variante și vor fi formulate din bibliografia prevăzută în Anexa 4.

Art. 17 Comisia validează obținerea procentului de admisibilitate dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

  1. a obținut 75 de puncte din cele 100 posibile la chestionarul grilă;
  2. a obținut 40 puncte la întrebările comisiei de examinare la interviul susținut (interviu înregistrat) din rapoartele prezentate. Notarea răspunsului se face potrivit Ghidului de interviu, prevăzut în Anexa 5.

Art.18 Punctajul obținut și rezultatul obținut se va prezenta la finalul examinării candidatului.

Art.19 Experții ANERSFR se înscriu in Registrul de evidenta al ANERSFR care va fi publicat pe pagina electronica a asociației.

Art.20  Experții ANERSFR vor primi ecuson de identificare și vor fi auditați anual, prin prezentarea de dovezi care să ateste menținerea titlului, iar la o perioadă de 3 ani necesită reînnoirea certificării;

Art.21  Menținerea titlului de Expert ANERSFR se acordă gratuit, fiind necesar demersul titularului de a depune secretariatului un dosar, care să facă dovada îndeplinirii condițiilor de mai jos :

  1. a realizat minim 20 rapoarte anual;
  2. nu exista abateri de la codul etic sau competenta profesională semnalate la asociație sau înscrise in RNERSF;
  3. are contribuții la reviste, conferințe, standardizare (cel putin o referinta).
  4. să obțină 10 credite prin participare la sesiuni organizate de instruire tematică, workshop-uri ori conferințe pe domeniul managementul riscului sau să fie autorul de articole în presă.

Art. 22 Președintele comisiei semnează documentele de validare și certificatul de Expert ANERSFR.

Art. 23 Depunerea de documente false pentru comisia de examinare atrage retragerea titlului obținut.

ooOOoo

Anexa 1

la ROF nr……………..

CONTRACT DE CERTIFICARE SI SUPRAVEGHERE

Nr. …….. din ___.___.2024

Art. 1 Partile

Încheiat între:

ASOCIATIA NATIONALA A EVALUATORILOR DE RISC LA SECURITATEA FIZICA DIN ROMANIA – ANERSFR, în calitate de Prestator:

Adresa sediului socialBd. Marasesti nr.41, sector 4
Nr.tel/adresa mail0774.464.475; office@anersfr.ro
Nr.registrului comerțuluiReg.special MJ 15848/A/2014
Cod fiscal34396270
BancaBanca Transilvania Agentia Libertatii
IbanRO32BTRLRONCRT0622822501

si

………………………………………………………………………………………………….., în calitate de Beneficiar:

Adresa sediului social 
Nr.tel/adresa mail 
Nr.registrului comerțului 
Cod fiscal 
Banca 
Iban 

2.2. Partile au decis incheierea prezentului contract prin care convin urmatoarele:

Art.2 Obiectul contractului

Art.3 Durata contractului:

3.1 Prestatorul și beneficiarul se obliga sa duca la indeplinire prezentul contract cu incepere de la data semnarii și durata de 3 ani de la data intrarii in vigoare.

Art. 4 Valoarea contractului

Art.4.1 Pretul convenit pentru indeplinirea contractului, platibil prestatorului de catre beneficiar, este in valoare de ………………………. euro.

Art. 5 Modalitatea de plata

5.1. Valoarea contractului este stabilita în Euro, urmand ca factura sa se faca in RON la cursul de schimb BNR valabil la data emiterii facturii.

5.2. Plata facturii emisa de prestator se face in termen de 5 zile, dar nu mai tarziu de predata de examinare.

Art.6 Declaratii si obligatii ale Prestatorului

6.1 Prestatorul se obliga sa presteze obligatiile prevazute in contract cu profesionalism si promptitudinea asumata prin contract, respectand prevederile prezentului regulament.

6.2 Prin prezentul contract Prestatorul se obliga sa asigure organizarea activitatii de certificare/recertificare si supraveghere cu respectarea prezentului regulament.

6.3 Prestatorul se obliga sa asigure beneficiarului toate informatiile privind procesul de certificare  si sa-l informeze cu privire la modificarile aduse acestuia care ii pot influenta activitatea.

6.4 Prestatorul asigura la sediul asociatiei posibilitatea de lecturare a bibliografiei necesare certificarii si organizeaza o sesiune de clarificari de 45 min, iar optional poate asigura la cerere, sesiune de pregatire prelalabila contracost, functie de durata.

6.5 Prestatorul se obliga sa includa in comisia de examinare specialisti si experti recunoscuti de catre ANERSFR si acceptati de beneficiar.

Art.7 Declaratii si obligatii ale Beneficiarului

7.1 Beneficiarul declara si garanteaza prestatorului ca obligatiile stabilite in sarcina sa prin acest contract sunt valabile si opozabile, ca pot fi puse in executare in conformitate cu prevederile contractuale, iar incheierea sa nu incalca actul sau  constitutiv.

7.2 Beneficiarul va asigura conditiile de prestari si derularea procesului de examinare stabilit, informand prestatorul cu modificarile survenite fata de calendarul de derulare a examinarii.

7.3 Beneficiarul se obliga sa pastreze confidentialitatea asupra informatiilor primite de la Prestator pe toata durata contractului.

7.4 Beneficiarul se obliga sa plateasca prestatorului sumele din facturile emise potrivit contractului.

7.5 Beneficiarul se obliga sa respecte Codul etic al Asociatiei pe perioada contractuala.

7.6 Beneficiarul se obliga sa participe la sesiunea de pregătire prealabilă.

Art.8 Modificarea contractului

8.1 Partile pot modifica sau completa prevederile contractuale pe baza intelegerii prealabile, prin act aditional.

Art.9 Suspendarea sau rezilierea contractului

9.1 Niciuna dintre parti nu este indreptatita sa denunte unilateral contractul sau sa transfere unei terte parti fara acordul scris al celelilalte parti, drepturile si obligatiile sale care decurg din prezentul contract.

9.2 In cazul suspendarii ori rezilierii cu acordul partilor, beneficiarul nu are nicun drept asupra sumelor platite.

9.3 Contractul poate inceta intr-una din urmatoarele situatii:

  1. la expirarea termenului pentru care a fost incheiat;
  2. prin denuntarea unilaterala a oricareia dintre parti cu o notificare trimisa celeilalte parti cu 30 zile calendaristice inainte de data la care urmeaza sa inceteze contractul;
  3. cu acordul partilor;

9.4           Incetarea Contractului nu va avea nici un efect asupra obligatiilor deja scadente intre Parti.

Art. 10 Raspunderea contractuala

10.1 Niciuna dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen in mod necorespunzator total sau partial a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de legea in vigoare.

10.2 Partile nu vor fi raspunzatoare pentru neindeplinirea obligatiilor ce le incumba prin acest Contract sau pentru orice intarzieri in executarea acestora, daca aceasta neindeplinire sau executare cu intarziere se va datora unor cazuri de forta majora definite conform Codului civil din Romania (denumite in continuare ,,Forta Majora’’).

10.3 Partea care invoca evenimentul de forta majora va notifica cealalta parte in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia evenimentului respectiv si va depune toate eforturile pentru a limita consecintele evenimentului respectiv. Incetarea evenimentului va fi notificata catre cealalta Parte in termen de 10 zile lucratoare. Dovada evenimentului de Forta Majora se va face prin intermendiul unui certificat emis de autoritatile competente.

Art.11 Solutionarea  litigiilor

11.1 Litigiile intre parti, decurgand din sau in legatura cu prezentul contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, se vor solutiona pe cale amiabila, iar daca solutionarea pe cale amiabila nu este posibila, litigiile vor fi supuse solutionarii de catre instantele judecatoresti competente din Municipiul Bucuresti. 

Art.12 Confidentialitate

12.1 Partile Contractului se obliga sa nu faca publica, sub nicio forma, in nicio modalitate si catre nicio persoana, informatii confidentiale asa cum sunt definite mai jos. Aceasta clauza isi va pastra valabilitatea si dupa incetarea Contractului, pe o perioada de alti 3 ani, sub sanctiunea de daune.

12.2 Sunt considerate date confidențiale intrebarile si raspunsurile din grila de examinare si procesul de examinare, observatiile primite pe marginea discutiilor din interviu.

12.3. Partile se obliga sa nu transfere datele cu caracter personal comunicate in cadrul prezentului contract catre o tara terta sau o organizatie internationala. In situatia in care se doreste realizarea unui astfel de transfer, Partile se vor informa reciproc, in scris despre acest aspect si vor conveni cu privire la masurile care trebuie luate pentru ca transferul de date sa fie realizat in conditiile legale, conform Regulamentului UE nr. 679/2016.

Art.13 Dispozitii  finale

13.1 Prezentul contract se încheie in 2 (doua) exemplare, astazi ……………….., cate un exemplar pentru fiecare parte contractanta, ambele cu aceeasi putere juridica. Contractul intra in vigoare la data semnarii sale de catre ambele parti.

  PRESTATOR, ANERSFR  
Președinte,
Aurel Catrinoiu        
  BENEFICIAR,  …………………………………..  
Administrator ………………………

Anexa 2

la ROF nr……………..

Angajamentul de asumare a Codului etic ANERSFR

Subsemnatul …………………………………….., evaluator de risc inscris in RNERSF la pozitia……………………….., CNP…………………………………………………….in solidar cu angajatorul ………………………………………….., ca parte contractanta in procesul de certificare ca Expert ANERSFR, prin prezenta ma oblig sa citesc si sa respect Codul Etic ANERSFR pe toata perioada contractuala, iar toate obligatiile ce decurg din prevederile acestuia sa fie indeplinite.

Prezentul angajament a fost asumat personal la data de ………………………….

Semnatura

Anexa 3

la ROF nr……………..

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul ……………………………………, domiciliat in ……………………………………………………………….., posesor CI seria si nr………………., eliberat de…………………. CNP……………………………………………….., in calitate de evaluator de risc si candidat pentru certificare ca Expert ANERSFR, cunoscand prevederile art.326 CP privind infractiunea de Fals in declaratii, declar pe propria raspundere urmatoarele:

  1. Lista obiectivelor realizate personal ca evaluator de risc pe care le prezint si sustin, este cea enumerata mai jos:

a)

b)

c)

d)

e)

Data………….

Semnatura……………………………..

Anexa 4

la ROF nr……………..

BIBLIOGRAFIE :

Nr.crtMaterial didacticCapitol   
1Legea nr.333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.În totalitate   
2HG 301/2012, cu modificările și completările ulterioare.În totalitate   
3Instrucțiune MAI 9/2013, cu modificările ulterioare.În totalitate   
4Teoria risculuiIn curs de stabilire 
5Securitatea deplină, autori: Dr.ing. Gheorghe ILIE Ing. Tiberiu UrdăreanuCap.3- Managementul riscului operațional 
6Teoria riscului??În curs de stabilire 
7Standard SR EN 31000/2018 -Managementul riscului – Principii şi linii directoare  În totalitate Biblioteca ANERSFR 
8Standard SR EN 31010/2020 -Managementul riscului – Tehnici de evaluare a riscurilor  3. Termeni si definitii; 4. Concepte de baza; 5. Utilizarea tehnicilor de evaluare a riscului; 6.Implementarea evaluarii riscului; 7. Selectarea tehnicilor de evaluare a riscului; A3 Utilizarea tehnicilor in cadrul procesului ISO 31000; B Descrierea tehnicilor – B1.1, B1.5, B2.1,  B2.2, B3.1, B3.3, B4.1, B4.2, B5.1, B8.1, B8.2, B8.6, B9.1, B10.1, B10.2, B10.3. 
9Standard SR EN 1143-1- Unități de depozitare, Cerințe, clasificare și metode de încercare.Extras: 
10SR EN 1627/2011- Uși, Uşi pentru pietoni, ferestre, faţade cortină, grilaje şi obloane. Rezistenţă la efracţie. Cerinţe şi clasificare.  Extras: 
11Ghid practic al evaluatorului de risc Colectiv ANERSFRÎn totalitate   
12SR ISO Ghid 73 – VocabularÎn totalitate   
13SR CLC/TR 50531:2012 – Sisteme de alarmă. Termeni şi definiţiiÎn totalitate 
14Enterprise Security Risk Management Guideline (ASIS ESRM-2019)    În totalitate 
15J. Talbot, M. Jakeman – Security Risk Management. Body of Knowledge, Whiley 2009În totalitate 
16Mary Linn Garcia – The design and Evaluation of Physical Perotection Systems, Elsevier 2008În totalitate 

Anexa 5

la ROF nr……………..

NOTAREA GHIDULUI DE INTERVIU

Candidatul va raspunde coerent si complet la cele 5  intrebari adresate de membrii comisiei, notarea fiind urmatoarea:

Continut raspunsPunctaj acordat    
Raspunsul contine sub 50% din informatiile corecte .O puncte
Raspunsul contine cel putin 50% și cel mult 70% din informatiile corecte .  5 puncte
Raspunsul contine peste 70% din informatiile corecte .  10 puncte