Mai e puțin și ne întâlnim!
Fie că sunteți membru sau nu al Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR), ediția cu numărul 2 a Forumului Specialiștilor în Securitate Fizică (FSSF) vă așteaptă!
Dacă nu v-ați rezervat participarea, e vremea să o faceți pentru că au mai rămas puține locuri!
Reamintim că membrii ANERSFR au INTRARE LIBERĂ: Este nevoie doar de trimiterea unui e-mail la adresa: office@anersfr.ro, pentru confirmarea participării și, în consecință, rezervarea locului, cu textul: “Confirm Participare Forum 23 Mai’.
Cei care NU sunt membri ANERSFR, dar doresc să participe la Forum, sunt rugați să completeze, semneze și să trimită pe adresa office@anersfr.ro formularul de înregistrare de la finalul acestui articol.
Evenimentul, organizat de ANERSFR cu sprijinul partenerilor HYPERFY și KMW Systems, are loc pe 23 mai, de la ora 9.00, în Otopeni, la Rin Airport Hotel, Calea București nr.255A, Sala Henri Coandă – etaj 2.
“Anul acesta, suntem la ediția cu numărul doi și ne dorim desigur cât mai multe. Nu ascund faptul că vrem ca FSSF să devină un loc tradițional de întâlnire pentru toți specialiștii din domeniul securității fizice.
Avem nevoie de discuții multidisciplinare și de noi perspective pentru că dezvoltările tehnologice vin cu viteză mare și trebuie să încercăm să ținem pasul.
De aceea, pe 23 Mai, la FSSF, contăm pe o prezență importantă ca număr de specialiști în securitate, dar și ca nivel de calitate și expertiză.
În context, vreau să semnalez în mod deosebit și să salut participarea la Forum a expertului psiholog judiciar, dl. profesor univ. dr. Tudorel Butoi, autorul multor tratate de specialitate.
De asemenea, așteptăm cu interes mesajele transmise Forumului de autorități, în speță Parlamentul României și Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat Aurel Catrinoiu, președintele ANERSFR.
Agenda finală a reuniunii de la Otopeni este următoarea:
AGENDA FORUMULUI NAȚIONAL DE SECURITATE FIZICĂ (FSSF) – Ediția a II-a
„ÎMBUNĂTĂȚIREA REGLEMENTĂRII”
Otopeni, joi 23 mai 2024
Locație: RIN AIRPORT HOTEL, Calea București nr.255A,
Sala Henri Coandă- etaj 2
09:00 – 09:50 | Primirea și înregistrarea participanților | Bună dimineața: Cafea, ceai, apă |
10:00 – 10:15 | Deschidere Conferință: Prezentarea ANERSFR, a partenerilor si a temelor FSSF – ediția a doua Mesaje din partea autorităților | Moderator eveniment Aurel Catrinoiu – președinte ANERSFR Parlamentul României Ministerul Afacerilor Interne |
10:15 – 11:15 11:15 – 11:30 | PANELUL SECURITĂȚII FIZICE Securitatea fizică, o dezbatere necesară. Riscurile emergente – cum le evaluăm, cum le controlăm? Dezbateri la temă | Speakeri: Stelian Arion și invitații: Alina Barbulescu, Tudorel Butoi, Nicolae Ungar si Gabriel Badea. |
11:30 – 12:00 12:00 – 12:10 | Puterea serviciilor in transformarea industriei de Securitate Sesiune de întrebări | Partener GOLD – HYPERFY Andreea ANTON & Corina ERHAN |
12:10 – 12:25 12:25 – 12:35 | PANELUL ANERSFR Obținerea titlului de EXPERT ANERSFR în evaluarea riscurilor. Dezbateri la temă | Speakeri: Aurel Catrinoiu & Stelian Arion |
12:35 – 12:45 | Coffee break | |
12:45 – 13:10 13:10 – 13:20 | AI Color: Tehnologia video care redefinește standardele în supravegherea pe timp de noapte Sesiune de întrebări | Partener SILVER – KMW Systems Mihai Stanciu – manager tehnic KMW Systems |
13:20 – 13:45 13:45 – 14:15 | Proiectul de amendare a normelor metodologice adoptate de Instr.9/2013. Dezbateri la temă | Speakeri: Robert Nagy – vicepreședinte ANERSFR &Ionel Munteanu- director executiv ANERSFR |
14:15 – 14:30 14.30 – 14.35 | Organizare tombolă și acordarea de premii atractive. Concluzii. Inchiderea forumului. | Organizatori |
14:35 – 15:30 | Masa de prânz | Networking |
Ediția cu numărul 2 a Forumului Specialiștilor în Securitate Fizică (FSSF) este organizată cu sprijinul HYPERFY – Partener Gold și KMW Systems – Partener Silver.
Hyperfy depășește granițele soluțiilor clasice bazate pe pază umană, propunându-și să aducă valoare adăugată prin optimizarea serviciilor de securitate fizică cu ajutorul tehnologiei.
Compania oferă soluții complete și inovatoare, fiind un singur punct de contact: de la implementare tehnică și mentenanță la monitorizare, intervenții rapide și dezvoltare de platforme software.
Începând din 2004, KMW Systems este un nume de referință pe piața sistemelor de securitate din România.
Cu succesul obținut în reprezentarea brandurilor recunoscute la nivel mondial, precum Dahua Technology și Ajax Systems, și cu dezvoltarea constantă a gamei proprii de produse KMW, suntem dedicați satisfacerii tuturor cerințelor pieței. Ne concentrăm pe asigurarea unor stocuri suficiente pentru orice proiect, oferind în același timp suport tehnic profesionist și consultanță pentru alegerea optimă a echipamentelor. Cu un service rapid și numeroase alte avantaje, KMW Systems reprezintă alegerea preferată a instalatorilor de sisteme de securitate din România.
La FSSF, pe 23 mai, vei vedea cum se transformă noaptea în zi cu AI Color, tehnologia video care redefinește standardele în supravegherea pe timp de noapte!
Noua gamă de camere de supraveghere lansată de KMW Systems oferă rezultate impresionante pe timp de noapte, sub forma unor imagini color vibrante și luminoase, caracterizate de o claritate și o calitate fără precedent. Cu algoritmi de Inteligență Artificială încorporați, camerele AI Color asigură funcții avansate, ce îmbunătățesc considerabil acuratețea analizei video și cresc nivelul de securitate oferit.
Înființată în anul 2013, Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR) este unica asociație de profil, organizația care a pus bazele Codului Etic al profesiei și a devenit vocea reprezentativă a evaluatorilor de risc la securitate fizică.
Membrii ANERSFR se bucură de 15 BENEFICII, printre care recunoaștere, asistență, pregătire, consultanță și excelentă relaționare.