Peste 70 de specialiști au participat joi, la Hotel Kronwell din Brașov, la workshop-ul „SECURIZARE PRIN EVALUARE RISCURI – 10 ANI DE EXISTENȚĂ ANERSFR”, organizat de Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică din România (A.N.E.R.S.F.R.), în parteneriat cu companiile SECTRA și ISOTRAD CONSULTING.

Aș situa workshop-ul de la Brașov în topul evenimentelor realizate, atât ca participare, dar și ca derulare și dezbatere.

Rezultatele sunt cele care confirmă această afirmație, majoritatea celor prezenți au apreciat forumul profesional organizat.

Personal, mă bucur că opt dintre participanți au și depus adeziunea la Asociație, iar alți 21 au achiziționat Ghidul Practic al Evaluatorului de Risc la Securitate Fizică, lucruri care, împreună cu ținuta evenimentului în sine, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun cu dezvoltarea ANERSFR, ca voce reprezentativă a evaluatorilor de risc din România.

Închei cu un cuvânt de mulțumire adresat partenerilor evenimentului, pentru excelenta organizare, și colegilor din Comitetul Director pentru tot efortul depus!”, a declarat Aurel Catrinoiu, președintele ANERSFR.

La workshop-ul organizat de ANERSFR au luat parte evaluatori de risc din Brașov, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Mureș, Prahova, Timiș și municipiul București.

Au fost prezenți, de asemenea, doi ofițeri specialiști ai IPJ Brașov care au avut intervenții pe subiectele dezbătute, relatând deficiențe întâlnite în practică pe documentațiile de analiză de risc.

În partea introductivă, președintele ANERSFR a prezentat realizările asociației din ultima perioadă și beneficiile statutului de membru.

În continuare, vorbitorii au reliefat bunele practici în domeniu, necesitatea de a descrie un raport de evaluare complet cu toate informațiile relevante procesului de evaluare și au fost punctate principalele greșeli frecvent întâlnite de membrii asociației la clienți.

Au mai fost prezentate Ghidul Practic al Evaluatorului de Risc la Securitate Fizică și importanța Trofeului OSPA.

Dezbaterile au vizat subiecte de interes precum: clarificarea aspectelor legate de neconcordanța unităților cu cerințe minimale și obligația de avizare a proiectelor sistemelor tehnice, stabilirea și asimilarea unităților și instituțiilor de interes public, certificarea produselor de securitate mecanică și mentenanța acestora, obligațiile privind elaborarea proiectelor pentru sistemele electronice de securitate, interpretări privind completarea grilei specifice la analize de risc, identificarea zonelor funcționale pe anumite categorii de obiective.  

Au fost adresate întrebări și invitaților Poliției pentru clarificarea unor aspecte de conformitate legală.

Înființată în anul 2013, Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR)  este unica asociație de profil, organizația care a pus bazele Codului Etic al profesiei și a devenit vocea reprezentativă a evaluatorilor de risc la securitate fizică.

Membrii ANERSF se bucură de 15 beneficii, printre care recunoaștere, asistență, pregătire, consultanță și excelentă relaționare.