COMUNICAT DE PRESA din 30.09.2024

Pentru informarea corecta a publicului, CD al ANERSFR, aduce următoarele precizări:

Potrivit canalului Digi24.ro, în știrea publicată pe 27 septembrie, se anunță că în ziua anterioară, în jurul orei 18:00, a avut loc o tentativă de jaf armat, în sediul unei bănci din centrul orașului Iași. La mai bine de 15 ore de la incident, făptașul este în continuare căutat de oamenii legii. Acesta a intrat deghizat și avea în mână un pistol, despre care nu se știe nici acum dacă era sau nu o armă letală. Pentru că în acel moment în bancă nu existau bani, bărbatul a plecat cu mâna goala. Deși nu au fost răniți, cei 3 angajați, care erau in incinta instituției în acel moment, au suferit un șoc emoțional, spun reprezentanții băncii.

Precizările experților asociației evidențiază că obligațiile sectorului bancar implică îndeplinirea celor mai exigente măsuri de securitate ca și cerințe legale, iar practicile existente arată că revizuirile analizelor de risc la securitatea fizică în unele rețele bancare sunt realizate cu specialiști externi, fiind de regulă realizate cu respectarea termenelor și bine fundamentate. 

Totuși, în acest caz, așa cum a apărut în mass media, se pot desprinde erori în comunicare și sincope în mecanismul de securitate al agenției din Iași și anume:

  • polițiștii au fost alertați târziu, după aproximativ 40 de minute de la momentul în care atacatorul a intrat în sediul băncii. Angajații au sunat mai întâi la dispeceratul central al băncii, nu la 112.- Procedura corectă este ca personalul din unitate să acționeze butonul de jaf, imediat după ieșirea agresorului din bancă, ceea ce implică o reacție cu celeritate a poliției.
  • butonul de panică nu a fost activat întrucât, potrivit HG301/2012, acesta se acționează abia după ce atacatorul părăsește incinta. – Această relatare a comunicatului este incorectă, butonul de panică se acționează și în timpul jafului dacă unul dintre angajați nu se află sub amenințare directă ori în raza de observare a agresorului; acționarea butonului de panică generează alarmă silențioasă cu transmitere le dispeceratul de monitorizare și creează posibilitatea ca agenții de securitate ai firmelor private, care, potrivit actului normativ menționat, trebuie să asigure intervenția în localitățile urbane fără a depășii 15 minute (de regulă ajung până în 10 minute), să contribuie semnificativ la identificarea mai rapidă a autorilor, prin raportarea datelor și indiciilor despre părăsirea locului de către agresori (tip autoturism, număr autori, direcția de deplasare), ajutând foarte mult ancheta.

Concluzia experților asociației este aceea că în astfel de situații, reacția angajaților unității trebuie să fie conformă cu procedurile de securitate în privința modului de acțiune în cazul  incidentelor de securitate, iar instruirea acestora să se realizeze periodic, așa cum se indică și prin analiza de risc la securitatea fizică.

Analiza de risc la securitate fizica este activitatea desfășurata pentru a identifica amenințările și vulnerabilitățile care pot pune in pericol viața, integritatea corporala sau viața persoanei ori care pot aduce prejudicii valorilor deținute de unități in scopul determinării impactului și evaluării riscurilor de securitate și în baza căreia se stabilesc măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora.

Evaluatorul de risc al rețelei bancare  trebuie sa revizuiască analiza de risc la securitatea fizica în funcție de datele și informațiile rezultate din discuțiile cu personalul implicat în incident și  vizionarii imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video, propunând noi măsuri adecvate și eficiente pentru minimizarea riscului de jaf, respectiv pentru eliminarea deficiențelor rezultate din derularea incidentului.

Consiliul Director

ANERSFR